The Seeker

cultural studies

Posts Tagged ‘Gabriel Liiceanu

Dialog Andrei Pleşu – Adam Michnik. Subiect permanent: Gabriel Liiceanu

leave a comment »

Probabil pentru a crea o punte de legătură între conferinţa găzduită tot de Ateneul Român, în septembrie 2010, care a tratat subiectul disidenţei şi a adus controversata acuză la adresa activităţii elitei intelectuale româneşti în timpul comunismului, Andrei Pleşu a ales ca în debutul întâlnirii să fie discutată atitudinea tranşantă a Hertei Muller în problema rezistenţei prin cultură şi vinovăţia “victimei”, Gabriel Liiceanu, pus la colţ atât de scriitoare, cât şi de publicul surprinzător aprobativ al reproşurilor îndreptate spre acesta.

Deşi subiectul propus de Andrei Pleşu se regăseşte pe orice agendă a unui dialog între doi intelectuali trecuţi prin comunism (cu diferenţele de rigoare între regimul Ceauşist şi cel polonez), iar Adam Michnik fiind un fost activist angajat pentru democraţie a cărui disidenţă şi rezistenţă prin samizdaturi este recunoscută şi lăudată, comentariile cerute de moderatorul discuţiei au readus în atenţia spectatorilor şi a presei alegerile pe care le-a făcut Liiceanu în activitatea sa socială înainte şi după 1989. Confruntându-se, pe rând, cu cenzura şi lipsa libertăţii de exprimare din vremea comunismului, apoi cu răsturnarea regimului şi nevoia unei limpezimi morale care cerea distincţii clare între foştii membri ai nomenclaturii comuniste şi cetăţenii care nu fost activişti de partid, şi, în cele din urmă, cu polemicile recente in jurul memoriei comunismului, rolului omului de cultură într-un regim dictatorial şi datoriei elitelor de a construi un discurs postcomunist coerent, Liiceanu pare să ajungă în fiecare discuţie publică în banca acuzatului.

Cu privire la polemica iscată de Herta Muller, Adam Michnik subliniază un paradox interesant în ceea ce-l priveşte pe directorul editurii Humanitas:  cel care a condamnat, în tradiţie bolşevică (termen ulterior îndulcit în „menşevic”) şi în pofida formării sale de filosof, o categorie socială – comuniştii, prin „Apel către lichele” – ajunge să fie, la rându-i, judecat şi condamnat pentru autoproclamarea drept membru a unei false contramişcări şi rezistenţe prin cultură.  Generalizarea şi perpetuarea judecăţii par să fi fost greşelile deontologice comise de Liiceanu, în opinia lui Michnik.

Comentariile din public pe marginea încăpăţânării domnului Liiceanu de a-şi justifica pasivitatea şi refugiul în cultură înţeles ca rezistenţă în vremea comunismului, pe de o parte, şi vehemenţa cu care acuza activiştii de partid după revoluţie, pe de altă parte, includ caracterizări destul de dure. Din păcate, discuţiile publice sunt centrate pe o singură figură a intelectualităţii, care este posibil să iasă cu imaginea pătată de cuvinte precum „umilit”, „patetic”, căzut în „disgratio” s.a.m.d.  Câteva din întrebările care ar trebui discutate mai mult, eventual cu un vraf de dosare ale Securităţii în faţă şi cu câteva studii despre violenţă, puterea asumării identităţilor de torţionar şi victimă şi despre mecanismele de autoapărare în faţa traumei, au fost sugerate chiar de Adam Michnik: în ce măsură poţi judeca lipsa de activism a opoziţiei rămase în ţară în contextul închisorilor politice şi supravegherii intense („nu poţi cere eroism decât de la tine”)? Este plasarea vinei – susţinerii sau tolerării regimului – mai importantă pentru împăcarea cu trecutul traumatic decât concentrarea pe prezentul democratic câştigat („cercul învinovăţirii e nesfârşit”, „cea mai bună decomunizare e democraţia”)? Nu este ciudat că într-o ţară majoritar creştină, uitarea este preferată iertării? Uitare ce conduce la confuzia dintre nostalgia comunismului şi nostalgia tinereţii? Gabriel Liiceanu poate că este insistent în problema rezistenţei prin cultură, ştiind totuşi că activitatea de opoziţie a grupului de la Păltiniş a fost mult mai slabă decât a altor grupuri de disidenţi din fostele ţări comuniste. Dar el vorbeşte din perspectiva omului care a trăit în acest spaţiu şi care nu avea viziunea de ansamblu, comparativa, detaşată, informată, lucidă, liberă mai ales, pe care o avem noi astăzi.

Written by Adriana

Februarie 15, 2011 at 3:01 am