In ultima vreme am observat ca din ce in ce mai multa lume vrea sa intre la UNATC, sa-si exprime, liber, constiinta artistica. Intr-adevar, facultatea parca te imbie, numai prin renumele creat, la o atmosfera propice pentru a da tot ce e mai frumos si mai original din tine, intr-o maniera si pentru scopuri la fel de frumoase. Este visul nonconformistilor, rebelilor sau boemilor, care privesc cu emotie si plecaciune un Mihalkov, care nu se satura sa analizeze montajul incredibil din Moulin Rouge, care il citesc pe Sorescu si vizualizeaza o punere in scena inspirata pentru Matca lui, care fac costume pentru papusi, considerandu-le costumele pentru A douasprezecea noapte.
Exista o mica hiba care strica toata atmosfera asta de vis, si care aici atinge cotele maxime: pentru a-si realiza proiectele, trebuie sa existe o colaborare permanenta intre oameni. O,nu!! Sunt nevoiti sa comunice, sa se comunice, sa se faca intelesi si sa inteleaga la randul lor, sa inghita reactii deplasate sau sa se impuna cu grija, si multe alte reguli comportamentale de bun simt, care insa le scapa tuturor – de la profesori la studentii din anul 1. Sa luam spre exemplu facultatea de teatru: piesa de la sfarsitul semestrului presupune participarea tuturor sectiilor in obtinerea unei dramatizari de nota zece. Buba apare imediat: studentii habar n-au care este relatia intre ei pentru ca nu au constiinta importantei fiecaruia. Cei de la regie sunt invatati ca ei sunt cei mai buni si ca in mainile lor sta totul, ceilalti sunt mai degraba figuranti. Cei de la actorie, bineinteles, sunt invatati ca fara ei nimic nu e posibil: ei sunt imaginea, ei dau viata piesei, ei fac piesa, pana la urma, ceilalti fiind acolo doar pentru a-i ajuta pe ei. Celor de la teatrologie li se spune ca trebuie sa vada tot ce se petrece, la toate sectiile, pentru a obtine o imagine de ansamblu si a o imbunatati prin critici, festivaluri, proiecte, dar sunt priviti cu ochi rautaciosi, fiind considerati dusmanii teatrului, si nu oamenii teatrului. Ca sa nu mai vorbim de studentii de la scenografie, carora li se spune “creati, fratilor!”, dar sunt considerati un fel de femei de serviciu in comparatie cu celelalte sectii nobile.
In acest context, hai sa dam drumul la lucru. Te-ai gandi ca nu mai iese nimic, pica toti examenul si asta a fost. Nu-i asa, pentru ca prosti nu sunt. Examenul iese cum iese, dar ei, ca oameni, ies tare prafuiti. Tipete, urlete ale regizorului catre actori, injuraturi ale regizorului catre scenograf, picioare si alte organe bagate de catre actori in profesori (fata in fata, ca sunt adeptii sinceritatii); nimeni nu stie exact care e rolul lui acolo, asa ca iau din sac ce e mai stralucitor. Daca ai nitel bun simt, esti pierdut. Ramai cu mucurile de tigari si se mai si urla la tine ca nu le-ai curatat cum trebuie. “te rog”, “multumesc”, punctualitate, respectul cuvantului dat, ajutor reciproc gratuit, sustinere morala sunt foarte greu de gasit. Ceea ce, in contextul in care produsul finit este rezultatul colaborarii unor oameni, este inadmisibil. De unde vine toata situatia asta, n-am idee. Or fi educati asa la cursuri, sau si-au asumat atat de tare ideea de artist incat au impresia ca asta le ofera o scuza la orice ora. Daca fac asa in anul 1, dupa vreo patru luni de facultate, nu vreau sa ma gandesc cum vor ajunge dupa cativa ani, cand vor avea si o diploma pe care s-o vanture ostentativ.
Acum chiar ca am chef sa vad o piesa buna de teatru. Si promit ca voi incerca sa nu ma gandesc, in timpul piesei, cine a fost batjocorit ca nu a pus bine un scaun, cand de fapt treaba lui era sa conceapa decorul, nu sa-l care in spate. Voi aprecia strict produsul artistic.
