Sincerely, L. Cohen

Nu am vrut sa stau prea aproape de scena, de teama ca ma va dizolva, ca ma va desface in sute de mii de particule care mai apoi sa fie examinate de cei din jur. Muzica lui este un fel de parfum a la Suskind, compusa din trairi, framantari, atitudini umane din care se extrage esenta, cea care pulseaza in fiecare dintre noi si ne dicteaza pasii ce se indreapta cu o precizie uimitoare catre mama, Dumnezeu, un barbat, o femeie, un ideal. La concertul de vineri seara, puteai admira procesul: ascultai muzica, dragostea iti patrundea in organism, in sange, si simteai nevoia sa dai si tu, la randul tau, din ce ai primit, fie sotiei din stanga, fie iubitului, prin telefon, fie inapoi spre scena. O simteai prin toti porii.
La ora 20 a inceput concertul cu slabiciunea mea, “Dance me to the end of love”. A promis ca vor canta tot ce au ei mai bun, asa au si facut. Cu o pauza de 10 minute intre cele doua “acte” ale spectacolului si un bis de 5-6 melodii (numararea melodiilor a trecut intr-un plan secund odata ce emotiile au dat buzna), a ajuns sa cante si sa recite poezie timp de 3 ore si un sfert, la sfarsitul carora s-a adresat publicului cu un discurs despre sufletele noastre, ale romanilor, plin de caldura si intelepciune de mi s-a zbarlit parul pe maini. O diferenta de cateva clase intre vorbele lui si morala ieftina pe care ne-a facut-o Madonna.
Orchestra si cantaretele care i-au acompaniat lirismul au avut parte de prezentari pe masura talentului si dexteritatii de care au dat dovada, de asemenea echipa tehnica si managementul au primit multumiri, gest care mi se pare pe cat de corect si de respectuos din partea lui Leonard Cohen, pe atat de rar intalnit la majoritatea artistilor (aici cred ca e vorba de diferenta artist – vedeta, de fapt).
Poezie impartasita cu modestie…
Multumesc, Suzana, pentru cel mai frumos cadou primit fara nicio ocazie.

P.S.: “Trebuie sa-i apreciem cat sunt in viata…”

Pictures taken by Razvan Leucea.

later edit: setlist – 1) Dance Me To End Of Love
2) The Future
3) Ain’t No Cure For Love
4) Bird On The Wire
5) Everybody Knows
6) In My Secret Life
7) Who By Fire
Hey, That’s No Way To Say Goodbye
9) Lover Lover Lover
10) Waiting For The Miracle
11) The Flood (poezie)
12) Anthem

(pauza 20 de minute)
13) Tower Of Song
14) Suzanne
15) Sisters Of Mercy
16) The Gipsy’s Wife
17) The Partisan
18) Boogie Street
19) Hallelujah
20) I’m Your Man
21) Take This Waltz

(bis 1)
22) So Long Marianne
23) First We Take Manhattan
24) Famous Blue Raincoat
25) If It Be Your Will
26) Closing Time

(bis 2)
27) I Tried To Leave You
28) Whither Thou Goest

discursul final: “To you friends, who kept my songs alive all these years – my deep gratitude! It is a great honour to play for you. You’ve been through so much, you know so much of the human spirit, where it can thrive and where it can fall. It is an honour to play for heart like your, to be accepted by you. So we don’t know when we will pass this way again, friends. Until then, may you fall on the side of luck, may you be surrounded by friends. And if this is not your luck, may the blessings find you in your solitude. We are deeply greateful for the hospitality that you’ve shown us this evening”.

sursa aici.

A fost odata ca niciodata – din 10 iunie 2007

Gratie unor surse “fara urma”, am aflat de cele doua cantari ale Adei Milea pe care avea sa le tina azi la gradina de la Green Hours, la orele 16, respectiv 19. Nu am mai vazut Apolodorul live, iar pentru cea din urma cantare era promis si un bonus din Absurdistan, asa ca am pus respectuos deoparte foile si am plecat, ca doar mi-era dor (ciudat sentiment, cel de dor, ca te incearca si cand stii ca vezi ceva pentru prima oara, deci practic n-are de ce sa-ti fie dor, ca nu l-ai mai vazut).

Ajunsa cu pinguina sefa la destinatie, platim beletul de 12 lei (in paranteza asta trebuia sa scriu cat a tinut concertul, dar marturisesc ca am pierdut notiunea timpului) si ne gasim un loc adapostit de unde sa putem soarbe povestea lui Apolodor. In fata scenei – un decor cum nu cred ca am mai vazut de la serbarile scolare. Primul rand de spectatori era ocupat de copii. Care mai de care mai zambaret, mai comunicativ; parea o gashca de prichindei care a fost chemata la povestea dinainte de culcare. In rest, oameni de toate varstele, catelul faimos din Green care isi baga nasul prin paharele clientilor (i-am uitat numele…ce ma fac cu memoria asta?), o Ada Milea in tricou verde, mishunand, si o Dorina Chiriac fumatoare.

Dupa ce o ia Apolodor din loc, incepe ploaia. Improvizatii haioase, dar ce a dat savoare intregii povestiri a fost gruparea copiilor si solistilor sub aceeasi umbrela, cu Dorina si Ada imprumutand jachetele lor copilasilor ca sa-i fereasca de frig. Un dialog constant (fara cuvinte neaparat) intre Ada, Dorina, Radu Bânzaru si copii, spre deliciul celorlalti ascultatori. Cowboy-ul a fost favoritul grupei mici, care a fost recompensata cu un bis de zile mari din partea lui Radu, imitand lupte intregi din epoci diferite ) A, am uitat sa mentionez de aparitia intunecata dar, bineinteles, fermecatoaare a lui Caisa Jr.

Trece Ada Milea, dupa o pauza de un suc, la cantece mai “serioase”, insa copiii raman pe pozitii. O da cu subtilitati de genul “Obosiita, lumea merge la CULCARE!!!”, se bucura din suflet ca are ocazia sa cante colindele horror cu un cor de copii (spectatorii erau pe jos de ras, evident), afla ca Ceausescu este chiar unul dintre copii (daca avea impresia ca ei se vor speria de ea, eu cred ca a fost cam invers…), si canta, cu chiu, cu vai, dupa ce are diverse tentative esuate, indulcite, heavy-metal-ul Sa injectam slanina in gaina. Efectul a fost neasteptat si original pentru toata lumea: dupa fiecare duritate guturala a piesei, se auzeau rasetele sincere si nevinovate ale copiilor. Un contrast genial, ce a dat o alta nuanta intregului concert.

Abia astept data viitoare, sa vad si fara copii. Cred ca fiecare cantare a ei e un spectacol reinventat, autentic. Este printre putinii artisti care mai refuza sa reproduca, sa-si imite propriile creatii.

(photo by Razvan Leucea)