Back and forth, up and down

When you take the same way to reach a destination several times, it happens that you don’t really pay any attention to the way anymore. The first time you go into a museum, you take a look at every painting that comes in your way, you read the descriptions, perhaps even take notes, visit all the rooms, including the toilet. The second time, you only look at a few, the more intriguing ones, you don’t read the descriptions anymore – not because you have memorized them already, but because it would take too much time to re-read them, and it’s fun the first time only -, you analyze more carefully the design of the museum, and you visit again the bathroom. The third time you go straight to the bathroom. The paintings are still there and you sure haven’t seen them entirely. Or who knows…maybe the paintings have been changed or they aren’t there anymore. And you will leave the museum thinking they are right where you knew them.

Yesterday, I was walking on the Magheru St., heading towards the University, on the left side. It was cloudy, around seven p.m., I was hurrying home. When I passed the Intercontinental hotel, I was blown away by what my eyes were seeing. All the buildings in the central area – the National Theater, the University, the Ministry of Agriculture, the Coltea Hospital were overlapped with a reddish purple, the result of the upcoming sunset and the rainy clouds. I don’t remember ever seeing those buildings look more poetic. You’d think that somebody had actually adjusted the light for that scenery – clear air, a bit darker shade at the street’s level and lighter above our heads. You could see the buildings’ brown contrasting the purple in various forms and angles which re-evaluated them completely. I sat there, on the stairs in front of the passage, for 10 minutes, smoking a cigarette and studying if the people around me looked up, towards the sky or the buildings. Some were waiting in extreme boredom, some were rushing. I didn’t see anybody looking in the right, lighted direction. I have the feeling that we are often looking in the wrong direction, that we prefer to take the dusty path.

You can’t fool me! Vidanjorul tot căcănar rămâne!

Am senzatia ca in tara asta scopul datator de bucurii complete si cresteri considerabile de valoare de sine este acela de a fraieri. Pe oricine, oricum, orice ar presupune sa fie sacrificat, cum ar fi, stiu eu, respectul celor din jur. Esti descurcaret, calitativ mai bun decat cel de langa tine, chiar cu o doza de sarm si o alura atractiva daca stii sa fraieresti. Poti ajunge departe daca iti perfectionezi tacticile smecheresti, lucru posibil, desigur, atunci cand te lupti deja cu mai marii trisori. Pentru ca restul se incadreaza in categoria “fraieri” si nu reprezinta un pericol pentru traiectoria ta catre avutie, faima, prestigiu, si stiu eu ce alte notiuni care ne indobitocesc in societatea actuala.

Ieri am luat parte la o astfel de situatie, in care m-am pus in locul fraierului fraierit. Asteptam la coada sa-mi iau ceva de mancare si in spatele meu un cuplu. Stau vreo 3 minute pana sa-mi vina randul, cand ce sa vezi, tipa din spate, dichisita si foarte hotarata face comanda in locul meu. In timp ce prietenul o dojenea pentru gest, iar ea se intorcea la el hlizindu-se, eu ma uitam fix la ea cu mare scarba, dar si cu o doza de amuzament, gandindu-ma daca sa-i dau vreo replica sau sa o las in plata ei. Pe moment am ales cea de-a doua varianta, pe motiv ca nu am cum sa schimb eu acum un om, o educatie, o obisnuinta. Caci era clara mandria ei si evident faptul ca experienta ei in faze similare nu era de colo. Acum imi pare rau ca nu am spus nimic, pentru ca uite, astazi, sunt inca enervata. Ca principiu, ca mentalitate, ca mod de viata, e hidos. Si vad asta peste tot – in fotbal (ca de-aia nu meritau ai nostri sa mearga mai departe, adepti ai cioacelor), in jocuri de carti, in trafic (ca daca nu-i tai unuia calea nu ti-e ziua completa), la examene (ca ti se intampla odata, ok. dar cand asta e metoda ta principala care te trece prin facultate…), etc. Ca sa nu intru in domeniul PR si publicitate, in aparitia unor produse care sa raspunda unor false nevoi, in tzepe precum tigarile, date catorva milioane de oameni, inclusiv mie.

Dar noi, romanii, nici macar nu urmarim asa castiguri si asa mize. Noua ne place sentimentul de a fi cei care fraieresc. Este?

Prospect – din 9 februarie 2008

Daca teoria expusa in “Decaderea minciunii” a lui Oscar Wilde este valabila, si anume ca viata imita arta si nu invers, cred ca este cazul sa tinem cont de o directie a dezvoltarii noastre interioare. Poate, la 20 de ani, nu ma ajuta daca citesc scrierile lui Cioran sau “Lupul de stepa” al lui Hesse. Si in ce sens nu ma ajuta…la ce bun sa intru in lumea unor oameni osanditi la depresie, tristete existentiala, atunci cand eu vizez iubire, vitalitate, optimism, si o combinatie intre intelectualitate si actiune? Vrem sa stim cat mai multe, ne uitam cu niste ochi insetati prin rafturile bibliotecilor, dar nu stiu cat de benefic ar fi chiar sa ajungem sa le citim pe toate. Spunea cineva ca cea mai mare calitate a omului este capacitatea sa de a uita. Pentru ca daca am fi constienti de toate experientele, adevarurile, descoperirile umanitatii, ne-ar omorî. Încet, dar sigur.
Probabil avem nevoie de o putere de a ne detasa, de a asimila cele citite fara a ni le însuşi sau fara sa ajungem la concluzia ca daca ne regasim in unele dintre trasaturile unui personaj, ne vom identifica si cu destinul său.

Ar fi nevoie de o selectie a informatiilor si de o gandire analitica, critica, nu de un suflet care isi cauta corespondentul in arta. Din acest motiv cred ca unele carti trebuie citite dupa o maturizare anume, cand impactul lor ar fi amortizat de trairile persoanei. Mai ales daca acea persoana are tendinta de a pune mereu intrebari si pretentia de a gasi mereu raspunsurile. Unde, cand si in ce forma le gasesti…contează.

Nu zic acum ca ma dau pe basme, dar voi fi mai precauta in alegerea lecturilor pentru perioade mai sensibile. Ma pot regasi si intr-o comedie romantica, si intr-o drama, dar stiu sigur care dintre ele ma va afecta – eventual, influenta – mai tare. Masochismul, in supradoze, poate avea efecte nedorite.