Initial voit un comentariu la postul lui Razvan pe blogul lui, In Vino Veritas, a devenit ceea ce urmeaza:
“Halul” in care ne plac serialele cred ca poate fi numit, fara exagerare, dependenta. Sunt un drog usor, ale carui efecte nu le constietizam inca prea bine (in afara de, sa zicem, timpul alocat, sedentarismul, durerile de ochi) din cauza formei in care se prezinta: seriale usoare, care nu necesita nici analize aprofundata, nici studii superioare pentru a fi intelese, sunt bine fragmentate astfel incat portia saptamanala sa fie suficienta. Par a fi parte din cultura de masa, dar, de fapt, complexitatea lor le ridica la un alt statut, cel de film artistic de foarte mari dimensiuni, ca sa zic asa. Devin epopei post-moderniste.
Serialul este un simulacru al vietii noastre cotidiene, este varianta care ni se da, cu mici si, aparent posibile, adaugiri si imbunatatiri: personajul exceptional suntem noi mai frumosi, mai spontani, mai pasionali, mai corecti, traind mai intens, asa ca da, vrem sa tot vedem ce face mai departe. Empatie si participare, ce zicea si Razvan. Si mai este o componenta interesanta, care ne face sa stam prinsi acolo, cea a impresiei de stabilitate pe care ti-o da. Atata timp cat personajele principale sunt aceleasi, sunt binevenite orice suciri de scenariu, orice conflicte, contexte, cu cat mai multe, cu atat mai palpitant pentru noi, noi cei care in viata de zi cu zi avem parte de mai putina diversitate. Am vazut pe pielea mea ce suparare mare am patit in noul sezon Grey’s.
Riscul acestei dependente cred ca se refera la subconstientul nostru (aviz pasionatilor de Criminal Minds), care, tocmai din cauza empatiei noastre, poate ajunge sa asimileze scene, idei, intamplari din serial, ca fiind de fapt ale noastre, traite in realitate. Cred ca implicarea prea mare intr-un serial subtiaza linia dintre realitate si fictiune, pericol care exista, pana la urma si in cazul cartilor, viselor, pieselor de teatru, numai ca acestea nu persista, nu sunt o prezenta continua in viata noastra, pe o perioada lunga de timp. Si mai e un risc, poate mai usor de prevenit si de controlat, acela de a ajunge sa discuti atat de mult despre viata personajelor, incat sa nu mai ai ce sa spui despre viata ta. Am intalnit cazuri printre pasionatii de Lost.
Asa ca… salut initiativa lui Razvan de a studia acest fenomen, si promit sa contribui in continuare cu observatii mai mult sau mai putin relevante sau pertinente, ca deh, si mie imi plac serialele intr-un hal…
