British National Identity Somewhere in the UK (1)

The definition of Britishness:

“It’s about singing Karaoke in bars, eating Chinese noodles and Japanese sushi, drinking French wine, wearing Prada and Nike, dancing to Italian house music, listening to Cher, using an Apple Mac, holidaying in Florida and Ibiza and buying a house in Spain. Shepherd’s pie and going on holiday to Hastings went out about 50 years ago and the only people you’ll see wearing a Union Jack are French movie stars or Kate Moss.” (Malcolm McLaren, in Richaed Eyre’s ‘What is Britishness?’)

Despre seriale – discutie pornita pe In Vino Veritas

Initial voit un comentariu la postul lui Razvan pe blogul lui, In Vino Veritas, a devenit ceea ce urmeaza:

“Halul” in care ne plac serialele cred ca poate fi numit, fara exagerare, dependenta. Sunt un drog usor, ale carui efecte nu le constietizam inca prea bine (in afara de, sa zicem, timpul alocat, sedentarismul, durerile de ochi) din cauza formei in care se prezinta: seriale usoare, care nu necesita nici analize aprofundata, nici studii superioare pentru a fi intelese, sunt bine fragmentate astfel incat portia saptamanala sa fie suficienta. Par a fi parte din cultura de masa, dar, de fapt, complexitatea lor le ridica la un alt statut, cel de film artistic de foarte mari dimensiuni, ca sa zic asa. Devin epopei post-moderniste.

Serialul este un simulacru al vietii noastre cotidiene, este varianta care ni se da, cu mici si, aparent posibile, adaugiri si imbunatatiri: personajul exceptional suntem noi mai frumosi, mai spontani, mai pasionali, mai corecti, traind mai intens, asa ca da, vrem sa tot vedem ce face mai departe. Empatie si participare, ce zicea si Razvan. Si mai este o componenta interesanta, care ne face sa stam prinsi acolo, cea a impresiei de stabilitate pe care ti-o da. Atata timp cat personajele principale sunt aceleasi, sunt binevenite orice suciri de scenariu, orice conflicte, contexte, cu cat mai multe, cu atat mai palpitant pentru noi, noi cei care in viata de zi cu zi avem parte de mai putina diversitate. Am vazut pe pielea mea ce suparare mare am patit in noul sezon Grey’s.

Riscul acestei dependente cred ca se refera la subconstientul nostru (aviz pasionatilor de Criminal Minds), care, tocmai din cauza empatiei noastre, poate ajunge sa asimileze scene, idei, intamplari din serial, ca fiind de fapt ale noastre, traite in realitate. Cred ca implicarea prea mare intr-un serial subtiaza linia dintre realitate si fictiune, pericol care exista, pana la urma si in cazul cartilor, viselor, pieselor de teatru, numai ca acestea nu persista, nu sunt o prezenta continua in viata noastra, pe o perioada lunga de timp. Si mai e un risc, poate mai usor de prevenit si de controlat, acela de a ajunge sa discuti atat de mult despre viata personajelor, incat sa nu mai ai ce sa spui despre viata ta. Am intalnit cazuri printre pasionatii de Lost.

Asa ca… salut initiativa lui Razvan de a studia acest fenomen, si promit sa contribui in continuare cu observatii mai mult sau mai putin relevante sau pertinente, ca deh, si mie imi plac serialele intr-un hal…

Sincerely, L. Cohen

Nu am vrut sa stau prea aproape de scena, de teama ca ma va dizolva, ca ma va desface in sute de mii de particule care mai apoi sa fie examinate de cei din jur. Muzica lui este un fel de parfum a la Suskind, compusa din trairi, framantari, atitudini umane din care se extrage esenta, cea care pulseaza in fiecare dintre noi si ne dicteaza pasii ce se indreapta cu o precizie uimitoare catre mama, Dumnezeu, un barbat, o femeie, un ideal. La concertul de vineri seara, puteai admira procesul: ascultai muzica, dragostea iti patrundea in organism, in sange, si simteai nevoia sa dai si tu, la randul tau, din ce ai primit, fie sotiei din stanga, fie iubitului, prin telefon, fie inapoi spre scena. O simteai prin toti porii.
La ora 20 a inceput concertul cu slabiciunea mea, “Dance me to the end of love”. A promis ca vor canta tot ce au ei mai bun, asa au si facut. Cu o pauza de 10 minute intre cele doua “acte” ale spectacolului si un bis de 5-6 melodii (numararea melodiilor a trecut intr-un plan secund odata ce emotiile au dat buzna), a ajuns sa cante si sa recite poezie timp de 3 ore si un sfert, la sfarsitul carora s-a adresat publicului cu un discurs despre sufletele noastre, ale romanilor, plin de caldura si intelepciune de mi s-a zbarlit parul pe maini. O diferenta de cateva clase intre vorbele lui si morala ieftina pe care ne-a facut-o Madonna.
Orchestra si cantaretele care i-au acompaniat lirismul au avut parte de prezentari pe masura talentului si dexteritatii de care au dat dovada, de asemenea echipa tehnica si managementul au primit multumiri, gest care mi se pare pe cat de corect si de respectuos din partea lui Leonard Cohen, pe atat de rar intalnit la majoritatea artistilor (aici cred ca e vorba de diferenta artist – vedeta, de fapt).
Poezie impartasita cu modestie…
Multumesc, Suzana, pentru cel mai frumos cadou primit fara nicio ocazie.

P.S.: “Trebuie sa-i apreciem cat sunt in viata…”

Pictures taken by Razvan Leucea.

later edit: setlist – 1) Dance Me To End Of Love
2) The Future
3) Ain’t No Cure For Love
4) Bird On The Wire
5) Everybody Knows
6) In My Secret Life
7) Who By Fire
Hey, That’s No Way To Say Goodbye
9) Lover Lover Lover
10) Waiting For The Miracle
11) The Flood (poezie)
12) Anthem

(pauza 20 de minute)
13) Tower Of Song
14) Suzanne
15) Sisters Of Mercy
16) The Gipsy’s Wife
17) The Partisan
18) Boogie Street
19) Hallelujah
20) I’m Your Man
21) Take This Waltz

(bis 1)
22) So Long Marianne
23) First We Take Manhattan
24) Famous Blue Raincoat
25) If It Be Your Will
26) Closing Time

(bis 2)
27) I Tried To Leave You
28) Whither Thou Goest

discursul final: “To you friends, who kept my songs alive all these years – my deep gratitude! It is a great honour to play for you. You’ve been through so much, you know so much of the human spirit, where it can thrive and where it can fall. It is an honour to play for heart like your, to be accepted by you. So we don’t know when we will pass this way again, friends. Until then, may you fall on the side of luck, may you be surrounded by friends. And if this is not your luck, may the blessings find you in your solitude. We are deeply greateful for the hospitality that you’ve shown us this evening”.

sursa aici.

Michael Jackson Flashmob: Bucharest. August 29, 2009

Rehearsals:

The actual performances:

Aceasta mobilizare demonstreaza nu numai respectul si admiratia celor implicati fata de mostenirea artistica lasata de Michael Jackson; nu este doar un alt omagiu printre sutele, miile facute in toata lumea. Este replica data celor care au de oferit numai scepticism si critici la adresa initiativelor si posibilitatilor in Romania. “Cum sa faci asta in Romania?”, “n-ai cu cine, dom’le”, “degeaba incerci, nu schimbi nimic”. Cu o astfel de mentalitate si lipsa de incredere nu schimbi nimic, intr-adevar! Dar uite ca in doar cateva ore adunate s-a conturat in Bucuresti un proiect de suflet, ridicat prin profesionalism, seriozitate, entuziasm, energie, dedicare, spirit de echipa si mult bun simt care ne-a facut cel putin pe noi, participantii, sa invatam ce inseamna sa te implici trup si suflet: castigul este colosal. In primul rand, datorita dansului in sine, antrenament fizic care-ti solicita tot corpul de iti simti muschii incinsi ca niste carbuni, unul cate unul, si care ajunge sa iasa armonios din tine, in ritmul muzicii. Melodia capata noi dimensiuni datorita miscarilor asociate cu fiecare bataie si, mai apoi, datorita spatiilor neconventionale in care este ascultata: in Gara de Nord, in Mall Plaza si pe Magheru. In al doilea rand, datorita relatiei care se dezvolta intre dansatori, intre coregrafi si dansatorii amatori, intre trecatori si dansatori. Complicitatea, solidaritatea, impartasirea bucuriei, emotiilor, ajutorul reciproc, increderea, elementul surpriza (trecerea pe nesimtite de la simplu civil la dansator) – sunt elemente indispensabile oricarei activitati de lucru in echipa, chit ca faci un proiect pentru serviciu sau organizezi o petrecere cu prietenii. Nu este usor sa faci parte dintr-un grup de 150 de oameni, si nici atat sa-i conduci; de aceea se recomanda un coordonator cu multa rabdare, respect pentru toti membrii grupului, umor, disciplina si, nu in ultimul rand, care sa creada cu tarie in ceea ce face. Adica o recomand pe Judith
In al treilea rand, si ultimul pentru aceasta seara, castigi respectul fata de tine facand parte dintr-un asemenea proiect, dar si recunoasterea celor de la Rolling Stone a reusitei. Arata bine Bucharest acolo, nu-i asa? Si-alta data, si-alta data, o s-o facem…

The Mirrored Bride

Prin Ardeal vazute

MJ Tribute in Bucharest – 8 august

Poze din Herastrau – pana ne-am dat noi seama unde se va dansa, a inceput si s-a si terminat momentul:

La TNB, in schimb, ne-am orientat mai bine si am participat la dans cu succes, in ultima linie. Daca ne cautati (pe mine si pe pastaie, ca al treilea muschetar a filmat momentul, il voi downloada peste vreo saptamana), ne puteti ochi undeva langa niste baieti spectatori cocotzatzi:

Atmosfera “incendiara” in randul celor care au dansat, numai energie pozitiva si chef de dans si de cantat; spectatorii – tipic romanilor, gura-casca, lipiti cu ochii de ecranele telefoanelor mobile, drept urmare deja impanzesc youtube-ul cu filmarile de la eveniment. Chiar si cand am inceput sa dansam freestyle, pe Black or White, tot impietriti erau cei de pe margine, de aveai impresia ca nimic nu i-ar putea trezi din amorteala lor vesnica. Cu toate astea, excelenta doza de petrecere in aer liber!
MJ – this was for you!

Let’s see your moves! Michael Jackson Tribute in Bucharest – Beat it

Cand ma uit la filmarile dansurilor “spontane” in piete publice sau in statii de metrou, cel mai mult imi place cum sunt amestecati dansatorii in public si cum pornesc treptat, ca o armata care se vede din ce in ce mai numeroasa la orizont. Nu stii daca cel de langa tine va incepe sau nu sa danseze pana nu se incheie momentul coregrafic. Nu stiu daca se va pastra iluzia de spontaneitate in acest omagiu adus lui MJ in Herastrau si in fata TNB, dar stiu ca-mi va creste inima de bucurie vazand o mare de romani care danseaza la unison dupa coregrafia lui MJ. Si cine stie, daca-mi ies miscarile picioarelor, ale naibii lemne, poate ma voi alatura si eu dansatorilor

Coregrafia: uitati-va la videoclipul Beat it sau aici:

Pentru informatii referitoare la repetitiile de maine, vineri, 7 august, si la detaliile organizatorice, vizitati site-ul evenimentului:

Evenimentul de sâmbăta, 8 august, se va desfasura in doua locuri: parcul Herăstrău (Intrarea Charles de Gaulle) între 18.00 – 18.30 şi scuarul din faţa TNB-ului, între orele 19.30 – 20.00.

Holding hands: Michael Jackson tribute in Bucharest

After watching the DVD of Michael Jackson’s live performance in Bucharest, Romania, part of the Dangerous Tour, in 1992, you wonder where did all the euphoric people in the audience go: did they continue listening to MJ, did they believe in his values and dreams of healing the world, did they listen carefully to his message regarding the parent-child relationship, did they stop listening to and trusting his music after the accusations of child molestation? How much were the Romanians influenced by the person and personality of Michael Jackson? If you look at the people’s faces in the crowd at the concert in 1992, it is amazing to catch a glimpse of their pure reactions; sighs, screams that unleashed the tension and fullness of life, big, hopeful teary eyes, large smiles and attempts at connecting with the living dream performing on stage. Their faces were priceless. But where are they now? Do they still remember the energy and the determination to change their and Romania’s ways? And this goes for any men and women, belonging to any nation. If all the fans of MJ, who admire the messages and the principles in his songs, spread the love for mankind, the awareness of huge issues such as the parent-child bonding, the refusal of tabloids and bad journalism, based on immorality, hypocrisy and low culture, the demand for professionalism, and many more, we would surely live in a healthier environment.
I am particularly proud of the following tribute made by a handful of Romanians outside the Lia Manoliu stadium where the 1992 concert took place; they expressed the essential of what MJ’s music is all about. Their holding hands gave me incredible goose bumps, as it also reminded me of MJ holding hands with children, during the same song, around the immense globe on stage:

Michael Jackson – Remember the time and Heal the world

Cand eram mica, nu aveam voie sa umblu la casetofon. Aveam caseta mea cu albumul “Dangerous” pe care o tineam pe masa, dandu-i tarcoale, pana cand se intorcea unul dintre parinti de la serviciu. Citeam versurile si incercam sa le inteleg, sa trasez corespondentele intre sunete si cuvintele tiparite; eram fascinata, aproape hipnotizata de ochii lui de pe coperta si de melodii. Cand ajungeam la “Will you be there” incepeam sa plang. Intotdeauna. Era momentul de eliberare, de maxima sensibilitate a unui copil de 5 ani care invata sa citeasca, sa asculte, sa cante, sa simta. La primul concert nu am ajuns, din cauza varstei, la al doilea am ajuns doar pe acoperisul unui bloc de 10 etaje de langa stadionul national, din lipsa banilor. Dar nu ma deranja, pentru ca aveam caseta acasa, pe masa.
Dupa cativa ani, vreo 10, dupa revolutii muzicale si inceputul unor revolte sociale, stateam pe scari la TNB si discutam despre probleme existentiale cu noi cunostinte din liceu. Ajunsi la capitolul muzica, fiecare scotea nume sonore, cu greutate: de’ale rock-ului, folk-ului, jazz-ului, chiar si clasica. Nu stiam exact daca sa spunem sau nu de el, parca nu se mai incadra in noul statut, in atitudinea specifica liceului. Si totusi cineva a spus: sincer, eu cam ascult si Michael Jackson. Toti am rasuflat usurati si am simtit, in acel moment, ca este un detaliu care ne va lega ca pe niste sectanti, ca ne uneste sub magia cantecelor lui, ca ne-am gasit. Ulterior am devenit prieteni. Suntem si acum. Pe atunci nu stiam noi prea bine ca, de fapt, toti erau ca noi. Le tresarea inima cand auzeau intamplator “Heal the World” si cu greu se abtineau sa nu faca niste miscari sacadate pe “Billie Jean” in vazul lumii.
Caseta mea sta cuminte la loc de cinste, asteapta un nou copil care sa se bucure de ea si de educatia pe care i-o poate oferi. Restul nu mai conteaza.